Deși foarte rentabilă, Sfecla pentru zahăr este cultivată pe suprafețe relativ reduse la noi în țară, de obicei în apropierea fabricilor de prelucrare. Este o cultură intensivă, costisitoare și necesită foarte multă atenție din partea fermierului. Pe durata perioadei de vegetație pot apărea frecvent carențe nutritive pronunțate, în special de microelemente, dar și de potasiu, magneziu, azot sau sulf. pH-ul acid sau alcalin al solului, seceta sau excesul de umiditate, temperaturile scăzute sau arșița limitează disponibilitatea substanțelor nutritive pentru plante, în ciuda prezenței acestora în sol în cantități suficiente. În aceste situații, fertilizarea foliară devine un instrument eficient și la îndemâna fermierilor pentru asigurarea unei stări nutritive corespunzătoare a plantelor.
Sfecla pentru zahăr are un consum ridicat de microelemente și, dintre acestea, deosebit de importante sunt borul și manganul. Aplicarea foliară a borului stimulează alungirea celulelor, asigură stabilitatea pereților celulari și creșterea masei rădăcinilor, sporește digestia, îmbunățățește puritatea sucului și influențează pozitiv cantitatea de zahăr rafinat. Plantele tratate nu mai sunt preferate de insecte și sunt mai puțin afectate de putregaiul “inimii sfeclei” – simptomul tipic al carenței de bor. Tratamentele foliare cu mangan asigură dezvoltarea unui aparat foliar sănătos, stimulează formarea rădăcinilor secundare, contribuie la creșterea producției și calității acesteia. Este implicat în formarea cloroplastelor, reprezintă o componentă importantă a biosintezei acizilor grași, influențează echilibrul energetic prin controlul metabolismului glucidic, participă la sinteza vitaminei C, iar metabolizarea nitraților la nivelul frunzelor este posibilă doar în prezența ionilor de mangan. Randamentul util de sfeclă de zahăr constă din rădăcini. Pe de altă parte, partea de la suprafață, adică frunzele împreună cu o parte sau tot capul, sunt acum îngrășăminte verde și sunt arate. În trecut, după insilare, erau folosite pentru furaje.
Printre macronutrienți, sfecla de zahăr acumulează cea mai mare cantitate de potasiu (aproximativ 42% din totalul ingredientelor acumulate), sodiu (13%), azot (24%), fosfor (7%), calciu (8%) și magneziu (6%). Raportul de nutrienți de bază în fertilizarea sfeclei de zahăr este următorul:
N: P2O5: K2O: Na2O 1: 0,3: 1,75: 0,55
Calciul și magneziul, care constituie 14% din suma ingredientelor acumulate, au un impact mai mic asupra randamentului rădăcinii și într-o măsură mai mare asupra randamentului de zahăr (în special zahăr alb). Printre micronutrienți, fierul și manganul sunt cele mai acumulate, iar cuprul – cel mai mic. Proporția dintre micronutrienții pentru sfecla de zahăr este următoarea:
Fe: Mn: Zn: B: Cu 30: 11: 5: 5: 1
Necesitățile totale de fertilizare ale sfeclei de zahăr sunt mari și rezultă din randamentul total mare al masei produse, care depășește 100t la hectar. În stadiul inițial de creștere, azotul este un element nutritiv cheie. Prezența sa în cantitate suficientă garantează construirea rozetei de frunze corect dezvoltate. O consecință ulterioară a acestei stări de fapt va fi producția intensivă de zaharuri în procesul de fotosinteză și acumularea lor în organul de rezervă – rădăcina. Această perioadă de nutriție optimă cu azot ar trebui să dureze până la închiderea inter-rândurilor. Din această etapă de creștere, alimentarea cu azot a plantei ar trebui să scadă, iar până la sfârșitul sezonului de creștere, sfecla ar trebui să funcționeze într-o stare de „înfometare” ușoară cu azot. Excesul de azot în acest moment determină o dezvoltare excesivă a părții supraterane în detrimentul rădăcinii de stocare.
Al doilea, și având în vedere nivelul de acumulare, potasiul este un ingredient important în fertilizarea sfeclei de zahăr. Cererea pentru acest nutrient crește mai întâi liniar pentru a trece de la mijlocul sezonului de creștere la o funcție parabolică cu o scădere la sfârșitul vegetației. Rolul potasiului în sfeclă se datorează funcțiilor fiziologice din plantă, care sunt legate de:
reglarea absorbției de azot,
managementul apei
controlul acumulării de zahăr,
controlul mecanismelor de rezistență la stres ale culturilor.
Efectul cedant al calciului și magneziului se bazează pe o parte pe mecanismul de utilizare a azotului, iar pe de altă parte pe dezvoltarea sistemului radicular, care în acest fel este capabil să preia mai mulți nutrienți și apă din sol. Magneziul, în plus, ca componentă centrală a clorofilei, este responsabil pentru producerea frunzelor bogate în clorofilă în faza corespunzătoare, capabile să lege CO2. În faza de maturare, magneziul influențează acumularea de zahăr în rădăcina de depozitare.
Tehnologii de fertilizare Ținând cont de așteptările diverse ale fermierilor în domeniul nutriției culturilor, am pregătit trei propuneri complete de fertilizare foliară. Următoarele tehnologii au fost pregătite ca răspuns la aceste așteptări pentru a hrăni în mod optim culturile și au un caracter ilustrativ. Dacă aveți întrebări cu privire la detaliile tehnologiei și ajustarea dozajului individual al produselor indicate, vă rugăm să contactați echipa noastră.
Tehnologia de platină
Tehnologia de aur
Tehnologia de argint
Sfecla pentru zahăr este foarte sensibilă în fazele inițiale de dezvoltare. Condițiile meteorologice extreme (de exemplu frigul pe timpul nopții sau temperaturile ridicate din timpul zilei) contribuie la dezvoltarea neuniformă a tinerelor plante. Maximus Amino-Micro ajută la creșterea toleranței plantelor la tratamentele cu erbicide și stimulează creșterea sănătoasă a acestora. Testele efectuate pe parcursul a 2 ani arată că fertilizarea foliară cu Maximus Amino-Micro influențează pozitiv conținutul de zahăr rafinat. Pe suprafața fertilizată foliar cu Amino-Micro, aplicat la închiderea rândurilor, s-a înregistrat o creștere medie de 2,5% a conținutului de zahăr rafinat/ha.
Combaterea chimică a buruienilor Se va face în funcţie de numărul de buruieni, de speciile existente şi de mijloacele mecanice de care dispun cultivatorii. Este recomandat ca aceştia să pună în aplicare tratamentele indicate de specialiştii agronomi din fiecare zonă a ţării. Lista erbicidelor care pot fi folosite pentru combaterea buruienilor din cultura de sfeclă de zahăr se regăseşte în CODEX-ul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi folosite în România la nivelul fiecărui an agricol. Combaterea bolilor şi a dăunătorilor Se face conform indicaţiilor primite din partea Laboratorului Ftosanitar Judeţean, prin buletinul de avertizare emis la apariţia fiecărei boli sau specii de dăunători. În conţinutul buletinului se descrie boala sau atacul de dăunători, se menţionează substanţele chimice care urmează a fi folosite în doză şi momentul aplicării, dar şi măsurile de protecţie specifice în executarea acestor tipuri de tratament. Irigarea culturii Dacă de la semănat până la 1-10 iunie timpul este secetos, se va aplica o udare de răsărire cu normă de udare de 250-300 metri cubi de apă la hectar. Dacă seceta continuă, se va aplica o udare cu normă de udare de 500-600 metri cubi de apă la hectar, dacă umiditatea solului scade sub 50% IUA (intervalul umidităţii active). Dacă în perioada critică, până la 25 august, în sol se va menţine umiditatea solului sub 50% IUA, se poate aplica prima udare normală între 1 şi 10 iunie, după care urmează 1-2 udări, cu normă de 600-700 metri cubi de apă la hectar, la interval de 12-15 zile. Dacă perioada între 25 august şi până la recoltare, respectiv luna septembrie, este secetoasă, se poate aplica ultima udare, cu o normă de udare de 500-600 metri cubi de apă la hectar, dacă solul este foarte uscat. Norma generală de irigare va fi cuprinsă între 2.400 şi 3.000 de metri cubi de apă la hectar, administrată în 3-4 udări în anii secetoşi şi 2-3 udări în anii normali din punct de vedere al precipitaţiilor. Recoltarea Se poate face sub formă semimecanizată, cu dislocatorul, sau mecanizată, cu utilaje de recoltat moderne care recoltează sfecla de zahăr în două faze, şi anume: decoletează sfecla şi apoi se scot rădăcinile, care sunt încărcate automat în mijloacele de transport.
Comments